Patologii
Roxana Dondera, Director, Direcția Farmacovigilență și Managementul Riscului, ANMDMR: Vrem să găsim cele mai bune soluții în beneficiul pacienților!
”Suntem deschiși dialogului și dorim să cunoaștem nevoile și problemele cu care se confruntă pacienții și profesioniștii, pentru a găsi cele mai bune soluții în beneficiul pacienților” a fost principalul mesaj adresat de Roxana Dondera, Director, Direcția Farmacovigilență și Managementul Riscului, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), în cadrul dezbaterii referitoare la ”Drumul medicamementelor în sistemul de sănătate din România”.
PACIENŢI
Noul Ghid OMS: Câteva întrebări simple pot salva milioane de vieți
Un nou ghid al OMS numit „Intervenții scurte integrate împotriva factorilor de risc ai bolilor netransmisibile, în asistența primară”, lansat în comun de două birouri ale OMS, ca parte a proiectului BRIEF, își propune să schimbe acest lucru.
ŞTIRI
Proiect: Pacienţii oncologici, cei cu diabet şi boli rare vor beneficia de noi medicamente gratuite
Feb 3, 2023 | Stiri
Ministerul Sănătăţii a publicat în transparenţă decizională un proiect de hotărâre de Guvern care permite introducerea pe lista medicamentelor compensate şi gratuite a opt noi molecule, dintre care două sunt aprobate pentru noi indicaţii terapeutice.
Proiect: Pacienţii oncologici, cei cu diabet şi boli rare vor beneficia de noi medicamente gratuite
Feb 3, 2023 | Stiri
Ministerul Sănătăţii a publicat în transparenţă decizională un proiect de hotărâre de Guvern care permite introducerea pe lista medicamentelor compensate şi gratuite a opt noi molecule, dintre care două sunt aprobate pentru noi indicaţii terapeutice.
Read MoreDorica Dan, preşedinte ANBRaRo: Pacienţii cu boli rare au nevoie de acces echitabil la îngrijire, nu de acces egal
Feb 3, 2023 | Stiri
Pacienţii cu boli rare au nevoie de acces echitabil la îngrijire, nu de acces egal, pentru că nevoile lor nu sunt egale, susţine Dorica Dan, preşedintele Alianţei Naţionale pentru Boli Rare România (ANBRaRo).
Read MoreUn deceniu de recuperare medicală în România: Raport Kinetic Sport & Medicine, parte a Rețelei de sănătate REGINA MARIA
Lider pe piața recuperării medicale, Kinetic Sport & Medicine raportează evoluția businessului în cei 11 ani de la fondare, cu creșteri impresionante la nivelul anului 2022 și planuri de extindere a Rețelei în următorul an.
Read MoreWebinar APAA: ”Anemia Aplastică. Tot ce trebuie să știi”, 6 februarie 2023
Feb 2, 2023 | Evenimente
Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune organizează în data de 6 februarie, la ora 11, webinar-ul ”Anemia Aplastică. Tot ce trebuie să știi”.
Read MorePacienții se pot vaccina antigripal în farmacii: Descoperă care sunt farmaciile Alphega autorizate ca centre de vaccinare
Persoanele care își doresc să se imunizeze împotriva gripei sezoniere o pot face de acum și în farmacie. Comunitatea de farmacii independente Alphega a lansat un proiect pilot de vaccinare antigripală în 15 farmacii din județul Iași, care se va extinde la nivel național pe măsură ce farmaciile din comunitate, parte din program, vor finaliza procesul de acreditare.
Read MoreGreta Redeleanu, director de marketing Regina Maria: Peste 55% dintre abonații noștri folosesc aplicația și își accesează dosarul medical electronic
În cadrul Rețelei de Sănătate Regina Maria, digitalizarea serviciilor oferă continuitate și accesibilitate pe întregul flux de care ar putea avea nevoie pacientul, de la Clinica Virtuală la Asistentul Virtual și dosarul medical.
Read More
- 1
- ...
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- 14
- 15
- 16
- 17
- 18
- 19
- 20
- 21
- 22
- 23
- 24
- 25
- 26
- 27
- 28
- 29
- 30
- 31
- 32
- 33
- 34
- 35
- 36
- 37
- 38
- 39
- 40
- 41
- 42
- 43
- 44
- 45
- 46
- 47
- 48
- 49
- 50
- 51
- 52
- 53
- 54
- 55
- 56
- 57
- 58
- 59
- 60
- 61
- 62
- 63
- 64
- 65
- 66
- 67
- 68
- 69
- 70
- 71
- 72
- 73
- 74
- 75
- 76
- 77
- 78
- 79
- 80
- 81
- 82
- 83
- 84
- 85
- 86
- 87
- 88
- 89
- 90
- 91
- 92
- 93
- 94
- 95
- 96
- 97
- 98
- 99
- 100
- 101
- 102
- 103
- 104
- 105
- 106
- 107
- 108
- 109
- 110
- 111
- 112
- 113
- 114
- 115
- 116
- 117
- 118
- 119
- 120
- 121
- 122
- 123
- 124
- 125
- 126
- 127
- 128
- 129
- 130
- 131
- 132
- 133
- 134
- 135
- 136
- 137
- 138
- 139
- 140
- 141
- 142
- 143
- 144
- 145
- 146
- 147
- 148
- 149
- 150
- 151
- 152
- 153
- 154
- 155
- 156
- 157
- 158
- 159
- 160
- 161
- 162
- 163
- 164
- 165
- 166
- 167
- 168
- 169
- 170
- 171
- 172
- 173
- 174
- 175
- 176
- 177
- 178
- 179
- 180
- 181
- 182
- 183
- 184
- 185
- 186
- 187
- 188
- 189
- 190
- 191
- 192
- 193
- 194
- 195
- 196
- 197
- 198
- 199
- 200
- 201
- 202
- 203
- 204
- 205
- 206
- 207
- 208
- 209
- 210
- 211
- 212
- 213
- 214
- 215
- 216
- 217
- 218
- 219
- 220
- 221
- ...
- 222