Primii 5 absolvenți ai “Perform a+” din acest an s-au alăturat echipei Antibiotice

Primii 5 absolvenți ai “Perform a+” din acest an s-au alăturat echipei Antibiotice

Absolvenții “Perform a+” – ediția 2021 și-au primit pe 2 noiembrie, într-un cadru festiv, diplomele de absolvire după ce au urmat cele 4 săptămâni de cursuri și workshop-uri susținute de specialiștii Antibiotice.

Un număr de 22 de participanți la cea de-a VI-a ediție a “Perform a+”, un program de dezvoltare a competențelor profesionale destinat studenților și absolvenților de farmacie, chimie si inginerie chimică, au parcurs activități specifice industriei farmaceutice, asimilând în cadrul cursurilor aplicative, informații pe teme de cercetare, asigurarea și controlul calității, marketing, activități de regulatory affairs și farmacovigilență. Totodată, participanții au aflat ce înseamnă să lucrezi într-o companie de top din industria farmaceutică și s-au familiarizat cu mediul și procedurile de lucru specifice din Antibiotice.

Deja, un număr de 5 participanți au trecut și prin procesul de recrutare, finalizând acest program odată cu angajarea pe posturile disponibile în domeniile calității, producției de medicamente și cercetare. Alți doi dintre participanți vor fi selectați pentru a se alătura echipelor din domeniile Regulatory Affairs și farmacovigilență.

“Ceea ce am apreciat în mod deosebit a fost faptul că, cu toate restricțiile impuse de pandemie, compania a făcut eforturi să susțină acest proiect în condiții de siguranță, în așa fel încât să luăm contact unii cu alții, să simțim deschiderea și emoția specialiștilor din companie, care ne-au fost lectori. Cercetarea în domeniul farmaceutic a fost întotdeuna un vis de-al meu, iar faptul că s-a ivit oportunitatea să aplic pentru un post în domeniu mi-a adus multă satisfacție. Cu atât mai mult cu cât am văzut că aici găsesc oameni care sunt dispuși să ajute și care pun, prin ceea ce fac, viața omului pe primul plan”, a declarat Victoria Pîslaraș, absolventă inginerie chimică (angajată Analist cercetare).

Programul Perform a+, devenit deja de tradiție în cadrul Antibiotice, fiind o platformă de comunicare cu mediul academic ieșean și totodată un proiect de atragere a tinerilor în companie. Programul este dezvoltat în parteneriat cu Facultatea de Farmacie din cadrul UMF “Grigore T. Popa” Iasi, Facultatea de Chimie („Univ. Al. I. Cuza” Iași) și Facultatea de Inginerie chimică și Protecția Mediului (Universitatea Tehnica “Gh Asachi” Iasi).

În urma desfășurării celor cinci ediții anterioare ale “Perform a+”, un număr de 25 de tineri foști participanți, s-au alăturat echipei Antibiotice în activitățile de cercetare, Regulatory Affairs, fabricația și calitatea medicamentelor.